Recompense si Sanctiuni
RECOMPENSE ŞI SANCŢIUNI
Art. 29. Pentru arbitraje competente şi corecte realizate în competiţiile interne şi internaţionale cât şi pentru recunoaşterea contribuţiei unor arbitri la ridicarea prestigiului luptelor româneşti, Colegiul Central al Arbitrilor poate propune Biroului Federal acordarea următoarelor recompense:
• Titlu de "Arbitru de Onoare al Federaţiei Române de Lupte", la retragerea din activitate, la împlinirea vârstei de 60 de ani.
• Distincţia "Cel mai bun arbitru al anului".
• Recomandarea pentru susţinerea examenului de "Arbitru internaţional".
• Recomandarea arbitrilor internaţionali pentru promovarea într-o categorie superioară.
• Distincţii, trofee, prime şi premii.
Art. 30. Pentru abateri de la Regulamentul arbitrului, de la Statutul şi regulamentele Federaţiei Romane de Lupte, pentru arbitraje tendenţioase şi părtinitoare, pentru neprezentare la competiţiile la care sunt programaţi să arbitreze, pentru comentarea arbitrajelor efectuate de alţi arbitri, în afara cadrului oficial din Colegiul Central al Arbitrilor, pentru comportare necorespunzătoare faţă de oficialii Federaţiei, faţă de antrenori, sportivi şi spectatori, cât şi săvârşirea unor fapte care contravin spiritului sportiv, Colegiul Central al Arbitrilor poate aplica împotriva arbitrilor următoarele sancţiuni:
• Avertisment.
• Suspendare temporară.
• Retrogradare în categorie.
• Suspendare definitivă din arbitraj.
a) Avertismentul se aplică arbitrilor care:
1. Se prezintă la concurs cu o ţinută necorespunzătoare (nebărbierit proaspăt, ţinută vestimentară necorespunzătoare, fără o bună condiţie fizică, etc).
2. Comit greşeli repetate neintenţionate care nu influenţează rezultatul unei întâlniri.
3. Comit o greşală intenţionată care nu influenţează rezultatul întâlnirii.
b) Suspendare pe 1 - 4 etape se aplică arbitrilor care:
1. Comit neintenţionat greşeli repetate care influenţează rezultatul uneia sau mai multor întâlniri. Când comite astfel de greşeli în cadrul unui concurs, delegatul (coordonatorul concursului) Federaţiei Române de Lupte poate retrage dreptul arbitrului respectiv de a arbitra până la sfârşitul lui.
2. Comit intenţionat greşeli care influenţează rezultatul unei întâlniri.
3. Nu se prezintă la o competiţie la care a fost programat, fără a anunţa din timp. In situaţii excepţionale, temeinic justificate, care au condus la neprezentarea arbitrului, împotriva acestuia nu se ia măsura de suspendare.
4. Se comportă nesportiv faţă de antrenori, sportivi sau spectatori.
c) Suspendare pe 5 - 12 etape se aplică arbitrilor care:
1. Comit intenţionat greşeli care conduc la vicierea rezultatului unei întâlniri în cadrul meciurilor finale (pentru titlul de campion naţional; adică pentru locurile I - II) de la campionatele naţionale de seniori, juniori sau cădeţi.
2. Comit intenţionat, în mod repetat, greşeli care influenţează rezultatele meciurilor.
3. Nu se prezintă de mai mult de două ori la concursurile la care sunt programaţi.
4. Se comportă necorespunzător faţă de oficialii Federaţiei.
5. Comentează cu arbitrii, antrenorii, sportivii, ziariştii sau alte persoane deciziile colegilor lor.
d) Retrogradarea în categorie se aplică arbitrilor care:
1. Comit intenţionat, repetat, grave greşeli care duc la vicierea rezultatelor unor întâlniri.
2. Prin calitatea arbitrajelor pe care le prestează dovedesc că nu cunosc Regulamentul de lupte la nivelul categoriei pe care o deţin.
e) Suspendarea definitivă din arbitrai se aplică arbitrilor care prin arbitrajele pe care le prestează (o perioadă mai lungă de timp) aduc grave prejudicii sportului luptelor româneşti.
Art. 31. Pentru arbitrii internaţionali, Colegiul Central al Arbitrilor poate propune, în cazuri temeinic justificate, Biroului Federal, şi alte sancţiuni, după cum urmează:
• retragerea dreptului de a arbitra la diverse competiţii internaţionale;
• retragerea calităţii de arbitru internaţional.
Măsurile disciplinare de mai sus, împotriva arbitrilor internaţionali, pot fi luate de Biroul Federal şi atunci când acesta se autosezisează, chiar dacă Colegiul Central al Arbitrilor nu a luat în discuţie activitatea lor necorespunzătoare şi nu a propus măsurile în consecinţă.
Art 32. Orice alte situaţii ivite şi necuprinse în prezentul Regulament vor fi soluţionate de Colegiul Central al Arbitrilor, numai cu aprobarea Biroului Federal sau a Secretarului General al Federaţiei Române de Lupte.
Art. 33. Modificarea prezentului Regulament se face numai de către Biroul Federal, la propunerea Colegiului Central al Arbitrilor.
Art. 34. Prezentul Regulament este elaborat în conformitate cu Art. 13, lit. "e" din Statutul Federaţiei Române de Lupte şi a fost aprobat în şedinţa Biroului Federal din 26 Februarie 2002.
Art. 35. Orice alte prevederi contrare prezentului Regulament de Organizare şi Desfăşurare a Activităţii Arbitrilor sunt nule.






Entries(RSS)